- [ Profile de Luptatori ] [ De pe marginea Ringului ]
- [ Strategia antrenamentului ] - [ Filme demonstrative Kickboxing ] -
S-a zis in nenumarate randuri ca nimic nu e mai diferit ca doua fiinte umane fie ele si frati gemeni. Si totusi capacitatea noastra de a invata se leaga de puterea de a "standardiza" oameni si situatii. Toti luptatorii cunosc anxietatea de la debutul meciului, mai ales cu un luptator necunoscut si pe care nici antrenorul nu-l cunoaste. Nu auzim atunci indicatii care, si cand sunt un pic eronate, pot fi reconfortante ("vezi ca asta desi are alonja nu stie sa o foloseasca etc"). Se simte ca nevoia de aer nevoia de a sti ceva despre omul din fata, sau macar de a putea afla repede in cursul meciului, pana cand nu se intampla infrangerea. Ce ar putea fi acele amanunte si cum le putem afla ?
Evident, primele lucruri care se vad sunt diferenta de inaltime, care da avantajul sau dezavantajul de alonja si tipul de garda, de dreptaci sau de stangaci, pe ultimul loc al neplacerilor (dar in ordine crescatoare) fiind cei care s-au antrenat (cu eficienta insa, pentru ca facut diletant obiceiul e catastrofal) sa schimbe garda in cursul meciului pentru a incomoda adversarul. Un antrenor care nu-si pregateste oamenii pentru strategia si tactica de a lupta in conditiile diferite expuse mai sus (avantaj sau dezavantaj de alonja, garda directa la directa, directa la inversa etc) seamana cu un maestru de vanatoare care incearca sa impuste cu aceeasi arma si cu aceleasi gloante orice fel de vanat.
Dincolo de acestea insa sunt multe alte diferente de facut. Desigur, un caz foarte comun si nu lipsit de periculozitate e al incepatorului sau antitalentului tehnic care arunca anarhic ce-i vine in mana si in minte ... s-au vazut mari campioni pusi in dificultate de asemenea insi tocmai pentru ca nu faceau nimic "ca la carte". Un motiv in plus pentru antrenori sa creada in ideea ca si oamenii fara talente deosebite pentru ring au locul lor in sala, si pentru campioni sa accepte fara sa strambe din nas indicatia sa faca sparring ici colo si cu cate un incepator FARA sa-l brutalizeze ci incercand sa invete din anarhia miscarilor lui.
Mai sus insa vin niste comportamente de ring care au fost analizate si reanalizate de specialisti si au dus la incadrarea, chiar a marilor luptatori, in cateva linii strategice distincte. In kickboxing, se aplica cu destula usurinta cele din box. Au fost numeroase controverse daca ele sunt rezultatul formarii constiente a luptatorilor pe tiparul calitatilor lor fizice (si daca pe cale de consecinta e bine ca cineva care adopta un stil nepotrivit cu ele in teorie e bine sa se schimbe "cu forta") sau daca ele sunt pur si simplu innascute si atunci, chiar daca un sportiv adopta un stil de ring nepotrivit cu ce pare corpul lui sa poata da, e bine sa fie lasat in pace pentru ca intodeauna "a doua natura", adica ceva dobandit nu ajunge la posibilitatile de perfectionare ale celei innascute.
Voi incerca sa examinez tipurile principale de luptatori si voi da exemple cunoscute pentru fiecare - K1 fiind deja destul de mediatizat, cele de acolo sunt cele mai accesibile. Evident, nici un luptator, cu rare exceptii, nu apartine 100% unei tipologii, majoritatea fiind amestecuri dintr-o tendinta dominanta cu cateva elemente din alte directii.
1. Luptatorii de atac.
Sunt constitutii beneficiind de obicei de bune calitati fizice din toate punctele de vedere - viteza, forta, explozie, rezistenta si poate si de un temperament mai impulsiv. Sunt genul de oponent care rar paseste in spate, si atunci numai ca sa faca loc unui nou asalt, lovesc cu serii lungi, incearca sa-si copleseasca adversarul cu numarul, viteza si forta tehnicii sau cel putin sa-l macine printr-un foarte agresiv razboi de uzura.
Sa detaliem subtipologiile.
Anglosaxonii folosesc termenul de "boxer" (ca termen particular si nu ca denumire generala a sportivilor care practica box) pentru ceea ce se numeste la noi "luptator de linie", de obicei un ins mai inalt, care are avantaj de alonja in categorie, care foloseste un joc foarte agresiv al directelor, cu ruperi de ritm, schimbari mici de unghi de atac care permit dublarea procedeelor, atacul cu serii multiple care nu permite adversarului sa se apropie si sa isi dezvolte ofensiva. Procedeele circulare sunt de obicei pregatite de cele directe,
tactica avansata fiind de a "seta" un procedeu circular decisiv printr-un joc abil de procedee directe. Alteori procedeele
circulare sunt utilizate pentru a forta defensiva adversarului intr-o maniera incomoda, urmand dezlantuirea unui asalt cu serii lungi.
In kickboxing K1 Jerome Le Banner este exemplul tipic de "boxer". De obicei in avantaj de alonja,
cu masa impozanta, cu o fenomenala
agresivitate, Jerome a putut fi "stopat" din asalturile care coplesesc adversarul cu pumni pentru a face loc unor nu mai putin dure
lovituri de picior numai de luptatori foarte norocosi, foarte subtili sau foarte duri. Are avantajul de a boxa stangaci, cu dreapta
in fata si exploateaza bine acest fapt, stiind sa deschida prin numeroase variatii ale bratului de fata calea unor devastatoare directe
de spate. A fost vazut pasind inapoi numai in momente de maxima dificultate - in fata lui Ernesto Hoost, ale carui lovituri dure de
picior l-au costat ultima data o fractura de antebrat (dar si cu ea cu tot Le Banner incerca sa lupte !) sau ale carui serii savante
de procedee circulare reuseau sa-i rupa si atacurile si defensiva. Andy Hug, un extrem de subtil tactician, i-a surprins punctul slab
(barbia) si i-a provocat un KO, iar "capul de ciment" al lui Mark Hunt si duritatea teribila a contrelor acestuia, dupa ce isi incasase
serii incredibil de lungi de lovituri, i-au mai cauzat o infrangere. Ray Sefo, un alt redutabil counterfighter, l-a surprins in anii mai
tineri descoperit in asalt si l-a pus la podea cu un extrem de dur croseu de spate. In rest e destul de greu de spus cine il poate lovi
cu eficienta fara a avea un cost enorm de platit. Gary Goodrigde, mult mai putin experimentat si tehnic, a suferit un cumplit KO de
brat de fata (cum in boxul clasic numai Muhammad Ali si inca cativa reuseau sa faca). Hoost insusi nu a avut numai victorii in fata
lui Le Banner, diferenta de duritate spunandu-si cuvantul. Francisco Filho, in ciuda rezistentei rodate prin sute de meciuri de
kyokushin, si a faptului ca era, ca si Le Banner, finalist al Grand Prix-ului, a fost pe punctul de a fi eliminat cu totul din sport
de un KO de directa de stanga dupa care s-a zvonit ca a dorit sa se retraga din K1.
Un alt apropiat exemplu e Mirko Filipovic. Cu o masa musculara extrem de valoroasa desi nu la fel de impozanta (e cel mai "definit" luptator din K1), de asemenea stangaci, cu box extrem de dur, Filipovic e de asemenea un extrem de periculos luptator de atac, cu atat mai mult cu cat flexibilitatea mai buna si explozia loviturilor de picior ii permit combinatii savante de directa, croseu, circulare de picior, care prind adversarii ca in clesti din prea multe unghiuri diferite ca sa se poata apara eficient. Bob Sapp, uriasul care l-a pus la podea de 2 ori pe Ernesto Hoost, nu a rezistat decat 1 minut si ceva, inainte ca un midkick sa-i coboare garda suficient ca un croseu de spate sa-l puna jos cu pometul obrazului aproape sfaramat.
Si e numai ultimul exemplu dintr-o
serie lunga ...
Dintre luptatorii cu garda "ortodoxa" cel mai puternic luptator de linie a fost Peter Aerts. Fara a fi impresionant de "savant" in combinatii (cel mai frecvent foloseste un 1-2 de directe urmat de devastatoare lowkicks sau circulare mai inalte de picior - fiind mult timp cel mai puternic highkicker din K1), agresivitatea combinata cu o rezistenta greu de crezut si cu o buna tactica au facut sa sucombe inaintea lui multi oponenti de valoare (Hoost, Hug, Le Banner), Aerts fiind de 3 ori pe locul 1 in K1. Numerosi luptatori au testat pe pielea lor duritatea lui "Lumberjack", ale carui lovituri de picior, chiar primite pe garda, rup oasele (cazul uneia din infrangerile lui Mike Bernardo) iar pe cvadricepsi duc la KO-uri prin rupturi musculare. Cat priveste boxul, Hoost a sucombat la un croseu, iar din loviturile de genunchi lista KO-urilor i-a adus reputatia de a fi cel mai aproape de tehnicienii de Muay Thai privind eficienta luptei in clinci. Alti buni luptatori de linie : Mike Bernardo, Remy Bonjaski, Alexei Ignashov.
Termenul de "brawler" (care "sare la bataie", cu subintelesul cel mai frecvent "din distanta scurta") sau "rusher" (care accelereaza ritmul si rupe orice tentativa ofensiva sau defensiva) e in schimb destinat luptatorilor care ataca mai putin in linie dar ca si cei de linie tot constant in fata.
Exemplul "de aur" e Ernesto Hoost, luptator a carui tactica ar putea parea
atipica si uneori chiar extravaganta, contestand in aparenta multe reguli ale sportului, daca nu ar fi de cunoscuta eficienta. Hoost,
chiar in avantaj de alonja, foloseste mai putin directele si a fost in repetate randuri vazut atacand (si lovind de mai multe ori
succesiv cu efecte teribile) cu bratul de spate, lucru pe care in mod normal un antrenor il proscrie incepatorilor ca fiind sinucigas.
In mana lui Mr Perfect insa, devine pentru cei mai multi un cosmar. Hoost nu beneficiaza de forta foarte impresionanta, insa jocul de
pasi tot timpul spre in fata, cu schimbari de unghi imprevizibile si viteza exploziva cu care isi copleseste adversarii, lansand atacuri
din atat de numeroase unghiuri odata incat nu mai pot fi anticipate, l-au adus de 4 ori pe cel mai inalt loc, performanta inca neegalata.
Sunt exemple de stiinta pura a luptei numeroase KO-uri spectaculare, unele aparent "contra regulilor artei". Fie ca "Mr Perfect"
isi directioneaza dreapta exploziva de atatea ori inspre barbia adversarului incat pana la urma o si loveste fara drept de apel (Le
Banner a primit la un moment dat o serie de 3 pumni de spate, 2 directe si un croseu, ceea ce e de necrezut din punctul de vedere al
normelor clasice, de a nu dubla si mai ales a nu tripla bratul de spate - dar urmarind ajustarile de pasi si pozitie, ele sunt de-a
dreptul savante), fie ca prinde adversarul intr-o rafala de directe, crosee si upercuturi (au fost adversari mitraliati cu serii de
cate 11 !), fie ca seteaza prin acestea lansarea unor circulare de picior care, cand tintesc jos (lowkick) rup muschii (Jan Nortje,
un gigant de 140 de kilograme, e ultima "victima", dupa ce Ray Sefo, penultimul invins, a cazut cu tibia fisurata de tentativa de a
bloca), atunci cand lovesc garda rup antebratele (Le Banner) iar la cap ... e lesne de inteles ce se petrece.
2. Luptatorii de miscare.
Sunt de obicei mai putin avantajati fizic, mai gracili sau mai putin inalti. Beneficiaza de viteza si calitati bune de a lovi in miscare (timing, explozie).
Un luptator de miscare va exploata fie jocul de pasi inainte-inapoi, initiativa adversarului de a-l
lovi prinzandu-l fie prea aproape fie prea departe pentru a avea efect, fie schimbarile neasteptate de unghi al corpului, care
amortizeaza loviturile, fie eschive si ajustari rapide de pozitie care incarca lovituri din numeroase unghiuri greu anticipabile.
Stilul este spectaculos, un bun luptator de miscare facand sarea si piperul meciurilor de nivel inalt.
Exemplul cel mai tipic si impecabil e regretatul Andy Hug. De statura si greutate mici pentru lumea supergreilor, a fost numit
"Iron Man" pentru capacitatea de a rezista cu succes la asaltul dur al unor luptatori reputati pentru forta si tehnicitatea asaltului.
Andy Hug era savantul acelor ajustari de pozitie infime care, vazute din afara, dau impresia ca e practic zdrobit in bataie de adversar,
dupa care urma de fapt un asalt puternic, imprevizibil si de multe ori decisiv. Combinatii spectaculare, procedee insolite - lovitura
"de ciocan" sau axkick si lovitura la coapsa cu calcaiul prin intoarcere aproape ca au ajuns sa-i poate numele, capacitatea de a lupta
pe doua garzi ... si daca se mai adauga si acuratetea tehnicii, tactica miscarii in ring si un spirit de neinduplecat, se poate intelege
de ce minime neatentii au fost platite greu de artizanii duritatii (Le Banner), de cei ai defensivei (Filho) si chiar de Ernesto Hoost
insusi, Andy devenind notiunea insasi a sportivului care castiga prin tehnica, tactica si eleganta in fata fortei.
Din generatiile mai noi, si poate nu inca la acest nivel, Stefan Leko e un alt bun exemplu de buna strategie de miscare, nu atat de
sofisticata ca a lui Hug, dar facand fata prin viteza (I se spune nu degeaba "Blitz"), timing, acuratete. Aerts, intr-un singur moment
de neatentie, a platit cu un KO teribil de dreapta tentativa de a lovi inalt cu piciorul. Ignashov, expertul duritatii genunchilor,
a fost incapabil sa rupa barajul de directe, desi Leko era in dezavantaj de alonja, iar Mark Hunt s-a salvat printr-un croseu dur,
intr-un moment de neatentie, de un meci pierdut cu detasare la puncte.
3. Luptatorii de contra.
Sunt avantajati de masa, forta, rezistenta, mai putin de viteza si timing. Un "counterfighter" va sari extrem de rar la atac, si atunci la o initiativa neconsumata a adversarului, in schimb, va astepta, suportand eventual cu stoicism multimea duritatilor adversarului, sau schimband cu finete pozitia corpului pentru a atenua impactul, si va lansa in momentul oportun o tehnica precisa si de cele mai multe ori extrem de periculoasa, fie prin duritate, fie prin atipie (speculeaza greseala adversarului) fie prin amandoua. Exista 2 subtipologii. Unii counterfighteri care beneficiaza de o viteza nu foarte scazuta sunt atacatori pe serii in momentul cand li se ofera oportunitatea, si au o defensiva foarte obstructiva, incercand permanent sa intrerupa initiativele adversarului. Altii, mai aproape de ceea ce se numeste "slugger" (luptator lent) vor adopta o tactica a loviturilor izolate si dure care intrerup initiativa adversarului pentru a seta un atac de aproape in distanta atat de scurta incat sa-i incomodeze si ofensiva si defensiva, cu serii scurte lovituri dure atat la puncte vitale cat si in zone de uzura (box la corp, lovituri dure pe garda, lovituri tintite ca sa dezechilibreze). Frecvent counterfighterii sunt dezavantajati de propria tactica in ochii arbitrilor de margine, si faptul ca "stau sa incaseze" ii costa victoria la puncte cand n-o obtin pe cea la KO, alteori chiar devin victimele greselii de a crede ca "pot duce" prea mult, iar meciurile lor nu sunt spectaculare ... decat prin out-come-ul unui KO de exceptie, obtinut uneori cand toate celelalte imprejurari afara de propria determinare pareau sa-l contrazica.
Counterfighteri tipici :
Francisco Filho. Legendar deja in Kyokushinkai pentru a fi primul care a rupt mitul invincibilitatii japonezilor la ei acasa si pentru a fi trecut de doua ori proba de foc a celor 100 de meciuri de knockdown consecutive care e incoronarea calitatilor de luptator in Kyokushin. Se spune ca, inainte de a fi mers in Japonia pentru a castiga mondialele de kyokushin, se antrena printre altele facand "jumatati de test" de 100 de meciuri cu cate 50 de luptatori unul dupa altul insa, dat fiind ca numarul centurilor negre in Brazilia era si el limitat si nimeni nu era prea fericit sa-i mai faca fata, a acceptat ca in meciuri sa-si retina din forta loviturilor, adversarii fiind liberi sa loveasca oricat de tare puteau ! Satura inalta si forta, capacitatea de a absorbi socuri mari prin defensiva buna si stilul oarecum atipic de box, desi cel mai bun rezultat a fost ascensiunea pe locul 2 in K1, au facut ca lista infrantilor sai numara si ea numele mari (Hug, pus la podea de faimosul si atipicul croseu de spate, Hoost, surprins intr-un moment de dezechilibru de pozitie, dus in corzi si facut KO de acelasi croseu, de data asta dublat ... si lista poate continua ...).
Sluggers :
Mark Hunt si Ray Sefo.
Apropiati si ca origine si calitati fizice (mici de statura dar masivi), practica un stil care combina duritate si agresivitate. Pot suporta cantitati enorme de agresiune, Sefo fiind celebru pentru modul comic cum isi provoaca adversarii sa-l loveasca,
uneori cu gesturi de dans sau rasete in plina "receptie"
de lovituri, iar Hunt - pentru capacitatea de a-i fi rezistat cu
succes artizanului KO Le Banner, odata reusind sa-l si puna la podea, de doua ori invins, insa nu fara a fi disputat victoria pana in
ultimul
moment - in ultimul meci, dupa ce rezistase la serii de lovituri care ar fi pus jos fara drept de apel pe oricine altcineva,
a lansat un croseu dupa care Le Banner abia a "facut numaratoarea", fiind in iminenta de KO cand victoria parea sigura. Multi luptatori
au platit cu meciuri pierdute momentele de neatentie infime cand victoria parea aproape sigura. Citand din victoriile lui Sefo - Aerts
pus jos de un croseu dupa ce condusese detasat, Le Banner "dinamitat" cu o contra care i-a rupt asaltul, Mike Bernardo lovit pe sub
propria directa de stanga de un upercut de spate aproape incredibil. O lunga lista de luptatori au intalnit pe piele proprie duritatea
low-kicks care i-au adus lui Sefo porecla "Sugar foot". Hunt, e adevarat ca
favorizat de absenta lui Hoost, cu care nu s-a intalnit
pana acum, a urcat pana in varful piramidei in 2001, fiind castigatorul locului 1 intr-o serie de meciuri din care, desi se credea
ca un luptator de 1m78 si 126 de kilograme nu poate fi un artist al procedeelor sofisticate, n-au lipsit nici lovituri surprinzatoare
prin intoarcere la cap (in meciul citat contra lui Le Banner).
Un articol ulterior va fi dedicat unor diferente fata de boxul clasic si, odata cu dezvoltarea sectiei tehnice, speram sa putem oferi si exemple in imagini despre detaliile descrise.