De pe marginea ringului

[ Istoricul Kickboxingului Nord-American ] - [ Pregatire fizica ]
- [ Profile de Luptatori ] [ De pe marginea Ringului ]
- [ Strategia antrenamentului ] - [ Filme demonstrative Kickboxing ] -

[ Autorul articolelor de la sectiunea Kickboxing este Alexandru Amarfei ]

Textele existente pe aceasta pagina au fost reproduse cu acordul autorului.

VICTORII SI INFRANGERI

         Sistemul american de a face marketing in jurul campionilor a adus in sport un concept - asociat imaginii "Campionului prin excelenta" - de "undefeated record" (nu a fost invins in nici un meci). Evident, intr-un sport dur, unde eficienta se vede cu ochiul liber, e greu credibil un campion al carui record e constituit majoritar din infrangeri. Insa tendinta de a exagera in directia opusa s-a dovedit a avea rezultate contrarii. Tendinta de a evita infrangerile cand adversarii potentiali sunt stiuti ca periculosi a dus la evitarea meciurilor cu cei "neconvenabili", s-au constituit o multitudine de federatii si asociatii profilate pe a construi "campioni in dosul curtii" - adica sportivi proprii carora li se aduceau numai adversari slabi si, cand si aceia erau periculosi in cursul meciurilor, se recurgea la arbitraje in cel mai bun caz discutabile etc.

         Numeroase stiluri se revendica a avea la origine maestri neinvinsi. Totul a fost ok cata vreme erau inca putine stiluri ... cand insa au aparut cu duzinile au inceput sa fie puse intrebarile incomode. Ce inseamna cu adevarat neinvins ? Ca a luptat intr-adevar cu oricine, oricand si in orice conditii, sau mai degraba ca nu a fost invins pentru ca nici nu s-a luptat "cu cine nu trebuia"? In ce seturi de reguli s-au obtinut victoriile ? (E clasic deja exemplul lui Benny Urquidez, care a fost intr-adevar neinvins pe fullcontact highkick, si caruia i s-au "cosmetizat" infrangerile categorice cand a inceput sa concureze pe reguli de Muay Thai, mult mai dure, fiind declarate "meciuri nule". I s-a facut un real serviciu ?).

         Si, revenind la tema initiala a discutiei - chiar si pentru sportivii de exceptie vine un moment cand nu e daca ci cand se vor confrunta cu un esec.

         Amatorii care intra in primele meciuri se confrunta cel mai des cu teama de a nu suferi o infrangere atat de categorica incat sa fie demotivanta. Uneori calitati reale ale unui sportiv sunt irosite de antenorul, care, pentru a nu-si periclita faima, nu vrea sa-l expuna unui adversar mai experimentat. Desigur, prudenta si siguranta trebuie sa fie pe primul loc, decizia finala apartine antrenorului si nu e nimic mai detestabil decat antrenorii care, din vanitate, expun sportivi neexperimentati unui macel garantat contra unor adversari de valoare doar pentru a "apare si ei in carti". Insa unde se termina prudenta si unde incepe plafonarea ? Ce trebuie sa fie invatat un sportiv ca sa faca fata infrangerii ?

         Exista tot atatea cauze de infrangere in spatele unui meci pierdut pe cati factori sunt care contribuie la construirea unui sportiv. O analiza atenta a lor duce la decizia corecta de a risca sa aduci elevul in ring contra adversarului, la cea opusa, de a refuza o infrangere garantata asteptand o mai mare acumulare de experienta si, in caz de infrangere, bilantul poate fi reevaluat pentru o mai buna sansa in viitor.

         Nu exista sporturi cu mai multe "second chances" decat cele de lupta. Sunt cunoscute exemplele infrangerilor umilitoare suferite de atleti de varf, sau de anonimi care, dupa eforturi de perseverenta si concentrare remarcabile, au devenit stele ale sportului. De numeroase ori cariera unor oameni de top ai sportului a fost declarata "terminata" in urma unei infrangeri categorice, numai pentru a asista ulterior la un spectaculos "come-back". De numeroase ori s-a spus despre oameni ramasi ani de zile in esaloanele inferioare ca nu au nici o sansa sa ajunga "pe varf" numai pentru ca o evolutie ulterioara exploziva sa dovedeasca exact contrariul.

         Sa examinam cateva din situatii :

1. Anonimul contra campionului.

         "El" (campionul) e pe varf. Istoriile din jurul lui capata proportii de legenda. A-l invinge suna ca o gluma proasta cand antrenorul unui anonim ii propune sa faca un meci cu un elev de care nimeni nu stie nimic. Si totusi ...

         Campionul e cunoscut si arhicunoscut. Antrenorul anonimului, daca a avut o reala pasiune pentru sport, nu i-a exagerat calitatile dar nici nu a avut o atitudine de admiratie neconditionata. Campionul e obligat, chiar daca e campion, sa dea pe ring tot ce poate. "Secretele" lui devin, paradoxal, din ce in ce mai putin secrete pe masura ce face fata unor provocari din ce in ce mai mari. Examinarea atenta a meciurilor lui dezvaluie si punctele slabe si cele tari. Consecinta e ca antrenorul incepatorului are un avantaj informational aproape absolut. Elevul lui, daca el si-a dat osteneala, va sti totul despre campion, in timp ce campionul nu va sti nimic. A sti nu inseamna insa numai a sti. E o cruzime si o stupizenie sa tii prelegeri elevului "asta face cutare si cutare greseala, du-te si fa-i cutare si cutare" ca si cum a face e la fel de simplu cu a intelege. A sti si a sti sa faci inseamna ore de antrenament cu atat mai crud cu cat provocarea e mai mare, pana armele sportivului nou contra punctelor slabe ale campionului devin reale si viabile.

         De aici incepe avantajul strategic al nou-venitului. Campionul, mai ales ca are un renume de aparat, trebuie sa-si imparta timpul de antrenament in multe directii, pentru a face fata tuturor adversarilor potentiali. Nou-venitul are avantajul ca tot ceea ce are de facut e sa se concentreze pe un singur set de sarcini.

         In fine, exista un "avantaj tactic". Putini campioni sunt atat de buni incat sa castige meciuri impunandu-se prin eficienta pura si duritate absoluta. Au si ei "smecheriile" lor, "minciunile lor". Arunca cutare procedeu slab ca sa seteze unul tare, mimeaza cutare ca sa ajunga la cutare. Anonimul va avea inca odata avantajul ca il poate "minti" pe campion fara ca minciunile lui sa fie dinainte cunoscute, si antrenorul care stie cu adevarat sa construiasca tactica de ring il va si invata in ce limite poate incerca sa minta cu un procedeu inainte ca minciuna sa fie cunoscuta si exploatata - ceea ce duce la posibilitatea de a folosi numeroase elemente surpriza pe care campionul le va vedea pe ring prima data.

         Examinarea atenta a acestor principii face mai usor de inteles victorii sau meciuri dificile create de un anonim sau un sportiv slab contra unui "Mr. One and Only". Si de aici incep numeroasele istorii paradoxale ale marilor campioni care au avut momente de recul in fata unor necunoscuti sau foarte putin cunoscuti.

         2. Sportivul in ascensiune contra campionului.

         Sarcina e mult mai complicata. O victorie surpriza nu inseamna decat un mare avantaj tactic si psihologic, insa reactia campionului nu trebuie subestimata. Cu totul rarisim victoria unui anonim a dus la "sindromul leului ranit" - campionul devine vulnerabil si isi mineaza increderea in sine, faptul fiind exploatat de numerosi alti nou-veniti. Cel mai frecvent, campionul isi va readapta tactica si isi va lua inevitabila revansa. De aici incep obstacolele grele. Si totusi, din nou ... sarcina celui mai putin experimentat nu e asa grea pe cat pare. In K1 sunt cunoscute exemple de sportivi considerati inca in linia a 2-a care au facut meciuri extrem de grele celor de varf. E dat frecvent de exemplu meciul Hoost contra Musashi, castigat numai cu greu de Hoost dupa 5 reprize grele, pentru ca Musashi, stangaci si obisnuit sa lupte schimband garzile, a sesizat (sau a fost facut atent) ca Hoost are probleme cand e obligat sa se retraga (ceea ce ca idee pare greu, pentru ca Mr Perfect rareori a fost vazut pasind inapoi) si (aici intervine avantajul unei tactici bune) a utilizat garda inversa pentru a-i ataca piciorul de spate, impiedicandu-l sa-si lanseze faimoasele serii lungi de lovituri de aproape. Stefan Leko a creat situatii dificile unor sportivi grei cu lovituri extrem de dure (meci egal cu Le Banner, reputatul "KO-man" cu care putine meciuri se termina la puncte, Mark Hunt, cu care a dus recent un meci aproape de victoria la puncte, fiind surprins in final de un croseu mai mult din neatentie decat din reale probleme tehnice, Ignashov, Aerts etc).

         Constuirea strategiei si tacticii are deci de rezolvat mai multe tinte. Din care cateva sunt mai clare si merita amintite cu precadere:

         A nu neglija lucrul bazelor in raport cu sportivul. Stiinta sportului incepe si se construieste de la baze. Sportivul in ascensiune are nevoie de "injectii" periodice de lucru al bazelor adaptat la situatiile grele pe care i le poate crea adversarul mai avansat. Cum se desfasoara presiunea atacului aceluia ? Cum au procedat putinii care i-au facut fata ? Cum poate fi variat ritmul de lucru pentru a nu-l lasa sa-si exploateze punctele tari ? Cum a pierdut de mai multe ori in momente de slabiciune, incat acea slabiciune poate fi luata de regula si exploatata ? Lucrul cu bazele trebuie dus constant, de nenumarate ori, si creind situatii din ce in ce mai complexe in acea directie.

         Diversificarea arsenalului. Cand campionul l-a vazut deja in lucru pe sportivul mai slab e problema deja usoara sa-i cunoasca si sa-i contreze arsenalul. E vital ca in jurul arsenalului de baza sa poata fi construite tehnici conexe care sa-l potenteze, asa incat campionul sa nu aiba de contrat putine arme ci un evantai mai larg. E o greseala tactica sa se accepte repede o revansa inainte ca noul arsenal sa contina mai multe noi elemente surpriza. E bine ca sportivul in ascensiune sa aiba cateva meciuri mai usoare in care aceste elemente sa fie dezvoltate in lupta reala, ba suprema smecherie poate fi de a-i crea campionului cateva "tinte false" (campionul va auzi ca challenger-ul a utilizat cu succes tactica cutare si procedeul cutare, insa challengerul nu le va folosi prioritar pe acestea ci una noua).

         3. Amatorii la primele meciuri.

         E un impact psihologic mare sa ai prima experienta timp real si ea sa fie o victorie categorica sau o infrangere categorica. Cateva lucruri de bun-simt :

         Majoritatea covarsitoare a antrenorilor stiu ca meciurile de amatori pierdute, cand nu exista o disparitate mare intre nivelele sportivilor, se pierd din cauza problemelor de conditie fizica. Un sportiv mai putin experimentat, punand deoparte situatia unui KO norocos, va avea de alergat mai mult ca oricand poate la primul meci, unde ezitarile si lipsa de experienta pot si trebuie sa fie compensate obligand adversarul sa-si plaseze loviturile cu efort suplimentar ("alergandu-l pe ring").

         Ce nu se ia in seama frecvent e raportul de forte intre conditia fizica in sala si cea de ring. Din experienta mea, efortul maxim in sala trebuie multiplicat cu 4 pana la 6 pentru a ajunge la ce se intampla pe ring. Mai concret, ii sunt necesare unui amator, sa zicem, 4 pana la 6 reprize la maxima intensitate la sac, 4 pana la 6 la palmare si 4 pana la 6 de sparring sau orice alta combinatie pentru a face fata la 3 reprize pe ring cu un adversar care nu e newcomer. E deplorabil ca un meci bine dus sa se termine prost nu din avantajul de experienta al adversarului ci pentru ca incepatorul pur si simplu nu-si mai poate exploata tactica din deficit de oxigen. De aceea antrenorii nu trebuie sa se sfiasca sa impuna o disciplina severa incepatorilor - absentele de la antrenamente si mai ales de la cele de conditie fizica, dincolo de unele situatii rezonabile, trebuie sa duca la decizia irevocabila a amanarii participarii pana la construirea unor arme mai eficiente ! Iar sportivul care a auzit o asemenea decizie trebuie sa faca orice altceva decat sa se demotiveze ! Antrenorul e generalul armatei sau ofiterul superior al echipei. A nu-l asculta e mai grav decat a pierde ascultandu-l pentru ca o batalie pierduta e mai putin importanta decat un razboi prost condus.

         O alta problema este strategia testarii conditiei fizice in conditii aproape de timpul real. Sparring-ul, cata vreme e inca centrat pe a invata tehnici, e bine sa se faca inainte de celelalte elemente solicitante ale antrenamentului, pentru ca oboseala sa nu strice capacitatea de concentrare. Din contra, pe masura ce se apropie meciul, sparring-ul sau rutinele cu tema in care sportivul e solicitat sa-si exploateze armele dobandite si care par cele mai bune, trebuie sa se faca dupa rutinele de conditie fizica. Mai e buna si viabila tehnica lui in conditiile de oboseala maxima ? Daca nu, are vreo arma de rezerva ? Isi poate adapta tactica incat sa obtina in plina agresiune intervale de respiro ca sa-si revina ? Daca tot ce face la sparring face numai in varf de forma si odihnit, s-ar putea sa aiba surpriza ca lucrurile se schimba dupa 2 reprize timp-real si a 3-a poate fi fatala !

         In fine, tactica pentru un incepator trebuie sa se concentreze pe elemente simple. Cele mai importante :

         1. Aprecierea din primul moment al tipologiei adversarului cu care are de-a face.

         - Alonja : E important daca oponentul e mai inalt si stie sa-si exploateze avantajul si inca si mai important daca este dar nu stie.

- Garda : Stangaci sau dreptaci e o diferenta atat de mare incat aproape ca nici nu merita spus ce sanse mai are cineva care face confuzii la acest capitol

- Tipul de asalt : Luptator care ataca, luptator care se misca, luptator care contreaza. Rezulta mai multe strategii simple cu care elevul trebuie obisnuit sa lucrze reflex :

         2. Ce NU e de facut :

a) Nu intrati in asalt contra unui adversar mai lung de alonja si nu stati imobili in raza lui de atac. Din prima greseala (a veni inainte cu orice pret) veti fi stopati prin avantajul lungimii membrelor, din a doua rezulta ca adversarul va ataca constant pana va va obliga sa faceti pasi laterali si va lovi cu atat mai dur cu cat va forteaza sa intrati prin pasi gresiti in directia loviturilor. Utilizati fuga prudenta (nu atat de departe incat adversarul sa nu mai poata lovi dar nici sa nu mai poata fi lovit), miscarile trunchiului, tatonarea cu lovituri izolate sau dublate, obstructia prin stopaj si fuga sau clinci. Utilizati eficient spatiul de lupta, evitati sa stati altundeva decat in diagonale, ca sa nu fiti adusi in corzi.

b) Nu incercati sa stati pe loc si sa schimbati lovituri cu un adversar care e un atacant pe serii lungi, lipsa de experienta isi va spune cuvantul. Miscati-va, obstructionati, uzati-i rezistenta si contrati dur la fiecare greseala. Nu va lasati dus spre corzi, unde va putea declansa atacuri lungi.

c) Nu incercati sa atacati anarhic un counterfighter, e ceea ce el isi doreste. Obligati-l sa vina la atac, unde forta lui superioara va fi data inapoi de lipsa vitezei.

d) Cand adversarul se misca mult, incercati sa il duceti in corzi si in orice caz ocupati centrul ringului. Nu va epuizati energia in asalturi lungi pentru ca e ceea ce isi doreste ca sa va scada energia, apoi va incepe sa loveasca la uzura un punct slab pana va invinge. Contrati dur si scurt si nu dati inapoi pana nu-l puneti in dezavantaj tactic (cu spatele spre corzi), tineti cont ca un adversar de miscare nu are de obicei tehnici dure ci rapide si versatile si ca nu trebuie sa va speriati de numeroasele fente si sa dati inapoi la cea mai mica amenintare de asalt.

e) In fata unui stangaci tineti cont ca el de obicei are 3 meciuri din 4 cu un dreptaci in timp ce dv aveti numai 1 din 4 cu un stangaci deci el este obisnuit sa manevreze mai bine dreptaci in spatiul de lupta. E o mare greseala sa il atacati frontal mai ales cand are alonja si inca si mai mare sa va miscati spre dreapta dv - acolo asteapta procedeele lui lungi si puternice (directa de spate, piciorul de spate) si le veti resimti cu atat mai tare cu cat intrati singur in ele. Amintiti-va ca si cel mai puternic stangaci, care pare a avea o barbie de ciment, are ficatul in fata si un stop rapid si smucit acolo ii poate "taia gazul". De asemenea, ca directa crosetata e cea mai eficienta pentru a anihila tactica de pasi a unui stangaci si a evita forta procedeelor lui de spate. In fine, ca unde va puneti piciorul de fata e extrem de important - nu incercati sa boxati un stangaci cand piciorul dv de fata (stangul) e "pazit" in lateral de piciorul lui drept si nici sa-l loviti cu piciorul de spate pentru ca in aceasta situatie va pivota usor si va reveni cu asalt dur de brate. Cata vreme piciorul stang nu va iese in lateral de piciorul lui drept, utilizati stopaj si tehnici de revenire pentru a recastiga avantajul pozitiei.

         3. Ce TREBUIE facut :

a) Castigarea respectului adversarului. Daca primul asalt nu se incheie cu un procedeu dur, chiar preluat pe garda, adversarul va prinde curaj ("asta nu da tare in mine"). Frecvent multe meciuri de incepatori sunt castigate in urma unui avantaj psihologic decisiv creat de plasarea unor lovituri dure in primele asalturi. Nu ezitati prea mult in alegere, ii dati timp sa atace el cu duritate.

b) Incercati sa fiti la obiect. Daca adversarul pare sa aiba un punct slab si e lovit de mai multe ori in acelasi fel, insistati. Nu incercati sa aduceti in joc tehnici sofisticate care necesita mare efort de concentrare si fizic daca adversarul e tinut la respect cu una sau doua tehnici simple.

c) Contra unui adversar care e in avantaj si ataca dur utilizati razboi de uzura. Nu-i creati avantajul de a va putea lovi tot timpul, faceti-l sa stie ca tot ce va plaseaza e scump platit, fie prin contre, fie prin efort fizic.

d)Tineti tot timpul garda la locul ei. Un singur moment de garda joasa poate costa un meci pana atunci bine dus. Expunerea barbiei e inca mai rau. Aparati-va tot timpul chiar si dupa ce arbitrul spune "Stop !" pentru ca adversarul e in dificultate, incetati asaltul (pentru ca e lipsa de fairplay) dar NU si defensiva pana nu ajungeti la o distanta sigura. Tineti minte ca si arbitrul stie asta si nu va incepe sa-l numere pana nu mergeti in coltul neutru. E o mare greseala ca garda sa va apere "vulnerabilele" solduri in locul capului si mai ales barbiei.

e) Daca sunteti in avantaj nu vi-l sacrificati mergand din prima pentru KO pentru ca s-ar putea sa aveti surprize neplacute de la un adversar "trezit din pumn". Uzati adversarul bine pana sa decideti "go for the kill". Fiti sigur ca e prins intr-un loc, moment si situatie tehnica cu adevarat sigure pentru dv inainte de a va "infige in picioare" pentru a administra seria fatala si fiti convinsi ca seria lunga nu va va lasa fara aer cu totul. Un adversar in dezavantaj va avea un mare "boost" psihologic daca simte ca, dupa ce a rezistat unei serii dure, urmatoarea vine numai cu jumatate de forta, si poate risca totul pe o carte ... de multe ori castigatoare. Meciurile se pot castiga si la puncte !

         In fata unei infrangeri cel mai important pentru un sportiv e sa se fi gandit cu grija la cele de mai sus si infrangerea sa constituie un prilej de autoevaluare. Experienta psihologiei umane spune ca demotivanta cu adevarat e infrangerea din care nu e nimic de inteles mult mai degraba decat infrangerea care e o lectie dura, dar care poate fi invatata. De asemenea, ca teama cea mai grava e cea care deprima una din motivatiile de baza ale luptatorului - ceea ce anglosaxonii numesc "need to re-actualize one's self" (se poate traduce "nevoia de a simti o evolutie pozitiva prin acceptarea de provocari").

Fie ca atat victoriile cat si infrangerile sa ne faca pe toti mai buni !

Back to Top